Despre EDUCAȚIE, de ziua ei… Și nu numai.

CaptureAm dat peste un scurt CLIP (redat în finalul articolului) realizat de un francez care a vizitat România de curând și a vrut să transpună într-o formă artistică impresiile sale despre tărâmul fermecat pe care l-a descoperit aici. Și nu este singurul “mărturisitor” al frumuseții peisajelor de la noi, însă nu mă pot abține să deduc faptul că în afară de ceea ce Natura ne-a dăruit, iar de-a lungul istoriei câțiva conducători au mai sădit răzleț câte un monument, o cetate sau un castel, noi nu avem vreun mare aport la ceea ce reprezintă țara aceasta în ochii turiștilor. Bineînțeles, există acele circumstanțe care de absolvesc pe alocuri de judecată, căci poporul acesta a fost mereu la granița dintre două mari culturi și a ținut piept tentativelor de cucerire, nu atât asupra noastră, ci a întregului Continent european.

Și totuși… Natura sau divinitatea ne-au dăruit odată cu bogățiile acestor pământuri, și un ADN puternic, într-un caracter special, de oameni inteligenți și iscusiți, inventivi și viteji. Suntem un popor cu păreri, gânduri, opinii…  Avem o bogăție intelectuală recunoscută, dar nu reușim să legăm ceva semnificativ, care să rămână peste timp mărturie și prilej de recunoștință… De ce se întâmplă asta?

Ne spunem părerea, ne exprimăm ideile crezând că facem ceva, dar, de fapt, nici măcar nu suntem conştienţi că România de azi nu se deosebeşte cu nimic de România secolelor trecute. Suntem înconjuraţi de aceeaşi incapacitate balcanică de a capacita o clasă politică onestă, aceleaşi scufundări în mocirlă, aceleaşi tânguieli patetice… Elitele pleacă aşa cum demult plecau cei mai buni, oamenii de rând se află la limita subzistenţei, cei care ne conduc se gândesc doar la binele personal… Iar noi, tot mai mulți, ne întrebăm: merită să rămânem în România? Mai avem motive pentru a rămâne aici? Ce-ar fi dacă am pleca toţi tinerii din ţară? Plecăm, ne întoarcem acasă doar de sărbători şi constatăm că nu s-a făcut nimic, că totul a rămas la fel! Plecăm din nou, blamând guvernanţii, preşedintele, parlamentarii, primarul, poliţistul corupt şi chiar pe beţivul satului, pe toţi cei pe care îi considerăm vinovaţi de acest haos. Dăm vina pe alţii pentru că e mult mai uşor decât să vedem unde greşim noi.

Dacă noi plecăm şi nu facem NIMIC pentru această ţară, atunci… CINE FACE? Ne complacem în situaţia actuală în care dăm vina pe CINEVA, pe ORICINE, dar vina noastră o ascundem “după deget”. Chiar nu există motive reale pentru a rămâne aici în aşa-zisa “Ţară a lui Papură Vodă”?

De ce nu stăm aici? De ce nu evoluăm aici? De ce nu murim aici? De ce nu acceptăm fatalitatea de a fi român şi nu învăţăm că aici “fericirea e gustoasă, iar nefericirea e dulce”?

Dacă aruncăm o privire în spate, daca evocăm o parte din “faimoasa” istorie a României, vom observa că de-a lungul timpului multe popoare au încercat să cucerească acest “petic de pământ”. De ce au încercat? Nu ştim… poate ei au fost conştienţi de valoarea noastră, valoare pe care noi nu suntem în stare să o descoperim. E greu de răspuns la această întrebare însă tind să cred că în nereuşita lor, aceste popoare au “aruncat” câteva blesteme asupra noastră…

  • Primul ar fi blestemul HOŢIEI… În ţărişoara noastră nu prea poţi să faci ceva fără a oferi o mică “atenţie” cuiva. Nu poţi să trăieşti decent dacă nu dai şpagă şi mai grav este că şi atunci când mori, trebuie să dai o mică atenţie… Trist, dar aceasta este realitatea… o realitate lipsită de onoare în care respectul îl câştigi în funcţie de casă sau maşina pe care o ai.
  • Al doilea blestem pe care l-am remarcat ar fi blestemul CORUPŢIEI. E la ordinea zilei acest fenomen în România. Avem conducători corupţi, lideri fără onoare pe care noi i-am ales şi nu am fost în stare să schimbăm situaţia creată cu “ajutorul lor”. Probabil ar trebui să avem încredere că lucrurile se vor direcţiona spre bine, să încercăm să căutăm binele în tot ce se întâmplă în zilele noastre şi să sperăm că nu a fost totul degeaba, dar oare acest lucru va ajuta mai mult societatea noastră să iasă din fundătură, decât dacă tot timpul vorbim despre răul în care am ajuns? E adevărat, societatea naşte conducătorii, dintre noi sunt aleşii, dar putem avea încredere în cei care ne sacrifică?

Cum schimbăm, așadar, această realitate? Prin exemplu personal, veți spune… Sună bine și o să mă grăbesc să vă felicit pe cei care ați reuși să refuzați o “atenție” de (să zicem) 5-6 salarii, pentru o simplă semnătură, în condițiile în care vă chinuiți să treceți luna cu o leafă care abia vă acoperă chiria și troleul până la serviciu. Asta, dublată de faptul că în fiecare dimineață, fostul coleg de liceu, care nu și-a continuat studiile și nu are diplomă de licență sau master ca voi, vă zâmbește galeș dintr-un Mercedes Benz la țiplă. Ce a făcut el? A ales calea ușoară. Este antreprenor de noapte. Are în subordine câteva cadâne care fac cu ochiul bărbaților pe șoseaua de centură, iar vecinul trece și încasează procentul pentru securitatea muncii… Asemenea exemple pot curge la nesfârșit.

Și atunci care este vina pentru societatea de astăzi și inegalitățile sistemului?

Totul pleacă de la un angrenaj gândit prost sau cel puțin depășit pentru vremurile acestea. Primul aspect profund viciat în tot acest amalgam al inechității – EDUCAȚIA! Mda… același discurs răsuflat despre carte, veți spune. Ei, NU! Astăzi, de Ziua Internațională a Educației, vreau să înțelegeți mai mult despre domeniul acesta… Pentru că prin educație mă refer la viața de zi cu zi în care cu toții trebuie să fim educatori, în fiecare colț al societății, de pe orice poziție. Nimeni nu poate abdica de la rolul de educator, deoarece prin ceea ce spunem şi prin ceea ce facem, influenţăm, voluntar sau involuntar, în sens bun sau în sens rău, pe cei din jurul nostru. Şi dacă totuşi avem această menire, oare de ce să nu o facem pozitiv? Ce te împiedică, dacă eşti tânăr, să-ţi trăieşti viaţa frumos, să fii manierat şi să câştigi respectul colegilor? Ce te împiedică, dacă eşti părinte, să încerci sădirea unor valori morale sănătoase în viaţa copilului tău?

Al doilea aspect, și cu asta voi încheia expunerea de față, este ADERENȚA. Pentru că nimeni nu poate impune o idee în mentalul colectiv, fără o strategie de imagine și un plan pe termen lung, prin care să își adune susținători.

Cum facem să concepem un plan pe termen lung pentru România și să schimbăm din temelii un mod de gândire și acțiune, depășit? Prin doctrină, prieteni. Dar nu acea doctrină a interesului național deturnat printr-un joc abil de sprincene, ci o doctrină a demnității tuturor claselor sociale, prin intermediul meritocrației ridicată la rangul de politică de stat. Toate aceste idei se împletesc într-o nouă formă de EDUCAȚIE, pentru că despre asta este vorba: o educație într-un spirit echitabil, demn și patriotic, o educație într-un spirit constructiv și inovator, pentru un viitor conform cu așteptările următoarelor generații.

Atunci vom avea cu adevărat valori adăugate la binecuvântare Naturii asupra acestor meleaguri. Atunci vom trăi adevărata epocă de aur a acestui popor. Atunci vom avea satisfacția că am lăsat peste decenii, o moștenire similară cu a domnitorilor care au plătit cu sânge, pentru noi, costul păstrării intacte a acestor minunate meleaguri…