MAREA ADUNARE… DE LA ORELE DE CURS

Dintotdeauna mi-am dorit de la societate un plus de implicare, de simț, de revoltă. Dar nu mi-am putut închipui ceea ce am descoperit chiar astăzi, în ziua judecății Guvernului Ponta, cel puțin dacă ne luăm după anunțurile făcute de adversarii noștri de pe latura dreaptă a scenei politice. Pentru un tânăr cu o viziune ușor idealistă asupra politicii, admit că uneori am primit sfaturi pentru a fi mai îngăduitor cu analiza adversarilor, însă de data aceasta cred că avem de-a face cu un model de AȘA NU!

Iată cum bifează liderii PNL targetul impus de București pentru marele miting: aducând elevi de liceu din mediul rural, că de la distanță nu contează calitatea, ci cantitatea. Gravitatea faptei nu constă în faptul că oricum băiețașii ăștia nu știau ce e cu ei pe acolo, iar sloganul l-or fi avut de repetat în autobuz pe drum, ci pentru că părinții lor cu siguranță nu au știut despre chiulul lor și dacă sunt cu picioarele pe pământ, nici nu ar fi în veci de acord cu asta! Într-o țară în care sistemul de educație este blamat la tot pasul pentru ineficiență, un partid care se vrea serios, scoate elevii de la ore pentru a-i duce la acțiunile lor populiste. NE AUDE CINEVA?

Aici s-a ajuns cu ambiția președintelui Klaus Iohannis și a liderilor PNL… Și aceștia sunt susținătorii liberalilor, care, la prima vedere ar trebui să ne bucure. Însă o înțelegere mai profundă a fenomenului ar trebui să ne sperie: mase de tineri, minori, purtați pe drumuri sute de kilometri, supuși unor riscuri pentru care nu cred că cineva ar răspunde, totul pentru satisfacția unor orgolii exagerate. Fac un apel către autoritățile competente să cerceteze condițiile în care au fost aduși acești elevi de liceu la circul organizat de pedeliști în Capitală! Dacă acesta este modelul liberal, de a se folosi cu orice preț de masele de tineri, a-i încuraja să chiulească de la orele de curs pentru a da partidul bine la “cameră”, atunci nu mai avem nici o șansă spre normalizare, prieteni…